Parfum de Toamnă

În parfum de struguri copți se-nvelește zarea
Ademenitor de plăcut îți taie răsuflarea,
Imprimă pe al tău chip tristețea de-a condamna
Un ritual străvechi – și totuși s-a întors toamna.

Toamna cu a ei miresme îmbătătoare de roade
Cu frunze ruginii căzute, acoperă pământul iar
În mantie de toamnă, gălbuie – ce bine îi șade
Totu-i arămiu, veșted și uscat – dat naturii în dar.

Nucile ce cad încă necoapte, și pătează tot în verde
Își găsesc culegătorii, bucurând câțiva copii,
Adunându-le cu spor și pe cele din adâncul gropii
Freamătul vocii lor plăpânde în neant se pierde.

Un parfum înțepător de busuioc bătut de ploaie
Îmbracă locul unde a fost sădit, într-o candoare,
De pășești alături respirația e mult mai greoaie
Înecăciosul aer cald de busuioc e o splendoare.

Un caprifoi încă în floare, dar și cu frunze maronii
Răspândește al său parfum tăios și astral,
Trezind la viață din amorțeala toamnei neuronii,
Dând glas unui cuc pribeag, în cântu-i ancestral.

Un ram uscat de vânt și soarele din vară
A căzut cu zgomot la o mișcare bruscă
În curtea unei gospodine unde odinioară
În acest timp savurai mireasmă de zacuscă.

Lângă gardul ce era odată acoperit cu flori
Acum un trandafir ce abia-și ține cateva petale
Duhnește a ud…umezeala îți intră și-n pori
Încă odată toamna ne arată puterile sale.

Pe ulită-n jos, acum de praf si fum tabăcită
Tractoarele trec zgomotoase, ocolind fântânile
După seceta din vara, recolta fiind binevenită
Umplând acum hambarele goale cu bucatele.

Lângă-un butoi plin de struguri pentru vin
Zumzăresc musculițe în roi după a vinului gust,
Savoarea toamnei își are meritul deplin,
A sosit momentul așteptat, să ne-ndulcim cu must.

O seară cu parfum de toamnă caldă se-ntrevede
Călător împietrit în miresme albe de columnă,
Doruri cu savoare de crede-mă sau nu mă crede
Toate învelite cu farmec în parfum de toamnă.

03.09.2012

Comentarii

comments

Posted in Poezii. Tags: . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *