BASM DE IARNĂ

Aburit e geamul din calda-mi încăpere
Când afară ninge cu fulgi vii de gheață,
Îmi încălzesc sufletul cu-un ceai și miere
Privind cascada de zăpadă ce se-nalță.

Îmi pun o haină groasă și ies din casă
Să-mi bucur ochii de priveliștea albă de nea,
Fulgii cad blând și-acoperă zarea cea duioasă
Din mantia cea albă să-mi fac colier aș vrea.

Aud clopoțeii la sanie sunând a iarnă caldă
Văd copii-n depărtare cum își fac derdeluș,
Ochii mei veseli în amintiri acum se scaldă
Am fost și eu copil și bucurii iarna mi-a adus.

Ieșeam la joacă în omăt, cu drag fratele meu
Făceam om de zăpadă , cu morcovul în nas,
Iar derdelușul nostru sticlos era al porții antreu
Fără să-l încerci nu puteai să faci un pas.

Aveam o gheață-n șanț bună pentru patinaj
Ne încălțam pe rând , și priveam cu ochii mari
Spectalolul pe gheată, deși exista un dezavantaj
Fratelui meu patinele îi erau puțin mai mari,
Astfel numărul său nu era de-o rară frumusețe,
Fiecare cazătură fiind acompaniată de râsete.

Pe ulița lungă ne-adunam mai mulți copii
Și dădeam startul războiului cu bulgării,
Și-alergam cu zor și făceam bulgări de zăpadă
Sub cerul închis de unde fulgii nu încetau să cadă.

Când seara se lăsa și eram chemați în case
Ne dădeam seama ca eram uzi până la piele
Și iar ne ceartă mama, ca ne-am udat ghetele,
Noi șușotind ,priveam prin obloanele trase
La basmul de iarnă ce-ncolăcea zile frumoase
Și știam că și mâine în nea mama o să ne lase.

Un lătrat de cățel m-a trezit din amintire
Îmi înghețase nasul stând atâta afară,
Viscolea zăpada, fulgii dansau în neștire
Totul sfârșea în alb de nea cu tentă milenară.

Am trecut grăbită pragul casei încă caldă,
Ceaiul încă aburea, așteptând să fie servit,
Cristalul rece de iarnă e a sufletului pildă
Ce lasă asupra mea trăiri închise într-un mit.

Comentarii

comments

Posted in Poezii. Tags: . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *